Transilvania

De ce?

Natura şi istoria au conspirat şi au făcut din Transilvania una dintre cele mai fascinante regiuni din Europa şi din lume. Reamintiţi-vă legendele despre vampiri şi strigoi, adăugaţi sate şi biserici medievale, un stil de viaţă nealterat de trecerea timpului şi peisaje naturale desprinse parcă din poveşti, şi veţi avea în faţă tabloul Transilvaniei.

Dracula ar trebui să fie doar un pretext pentru a descoperi un patrimoniu cultural de excepţie regăsit în zone precum Sighişoara, Biertan, Viscri, Braşov sau Sibiu.

Prinţul Charles de Wales ştie de ce vine frecvent pe meleagurile transilvane!

Înarmaţi-vă cu timp şi un bun aparat de fotografiat pentru a descoperi comorile culturale şi peisajele rurale şi naturale ale Transilvaniei.

Vă recomandăm

  • Să parcurgeţi „Drumul Brânzei“ din Mărginimea Sibiului.
  • Să vizitaţi Korund, un mare centru de olărit unde se produce ceramică populară.
  • Să vizitaţi atelierul unui ţigan căldărar din Brateiu.
  • Să vizitaţi castelul din Lăzarea din Ţinutul Secuiesc.
  • Să vizitaţi cetatea ţărănească şi Biserica Evanghelică
    de la Prejmer.
  • Să participaţi la importantele evenimente culturale internaţionale precum TIFF (cel mai important festival de film din România), Untold sau Electric Castle (festivaluri de muzică ce se desfăşoară în centrul oraşului Cluj-Napoca şi pe domeniul castelului Banffy de la Bonţida).

Bine de ştiut

  • În toate marile centre turistice ale Transilvaniei (Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca, Sighişoara etc.) veţi găsi centre de închiriat biciclete şi centre de informare turistică.
  • Centrul de informare turistică din Sibiu îl veţi găsi în Piaţa Mare pe Str. Samuel Brukenthal nr. 2, Intrarea F.
  • În Braşov veţi găsi centre de informare turistică pe Str. Prundului nr. 1, pe Bd. Eroilor nr. 10 şi în faţa Gării.
  • În Cluj-Napoca centrul de informare turistică se află pe Bd. Eroilor nr. 6-8.
  • Ceremonialul schimbării gărzilor din Cetatea Alba Carolina se desfăşoară zilnic începând de la ora 12:00, din luna mai şi până în luna septembrie.
  • Lacul Ursu din depresiunea Praid-Sovata este unicul lac heliotermic sărat din Europa şi apele acestuia sunt benefice în tratarea diferitelor afecţiuni reumatice, endocrine sau cardiovasculare.

Cum ajungeţi

În Transilvania puteţi ajunge relativ uşor cu avionul, trenul, autocarul sau maşina datorită, în primul rând, proximităţii de Europa Centrală.

Acces aerian
Dacă doriţi să călătoriţi cu avionul, trebuie să ştiţi că există aeroporturi internaţionale la Cluj-Napoca şi Sibiu.

Acces feroviar
Dacă alegeţi călătoria pe calea ferată, trebuie să aveţi în vedere trenurile internaţionale care leagă oraşe importante din Europa (Paris, Viena, Budapesta, Bratislava) cu Bucureştiul sau cu marile oraşe din Transilvania.

Acces rutier
Rutier, puteţi alege să vă deplasaţi spre Transilvania fie dacă optaţi pentru motocicletă, maşină proprie sau dacă alegeţi să călătoriţi cu autocarul. Infrastructura de transport rutier din Transilvania este foarte densă, iar cele mai multe dumuri sunt bine întreţinute, majoritatea fiind drumuri pitoreşti ce traversează peisaje spectaculoase.

Călătorie plăcută!

Descoperă

Povestea Transilvaniei fascinează prin amestecul de culturi, natură şi istorie. De-a lungul veacurilor, Transilvania a făcut parte din misteriosul stat dac, din Imperiul Roman, din Regatul Ungariei şi a fost chiar pentru o perioadă Principatul independent al Transilvaniei.

Odată cu victoriile austriece împotriva otomanilor, Transilvania a intrat sub administraţie habsburgică pentru ca după Primul Război Mondial să fie integrată, pe rând, României şi Ungariei şi pentru a deveni, în cele din urmă, teritoriu românesc la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Istoria bogată şi coabitarea de-a lungul timpului a mai multor etnii precum românii, maghiarii şi saşii, şi-au lăsat amprenta într-un mod pozitiv asupra teritoriului din interiorul coroanei carpatice.

În cadrul Transilvaniei, din punct de vedere cultural se disting patru subregiuni turistice cu caracter complex în cadrul cărora se evidenţiază centre şi obiective specifice.

 

Transilvania Sud-Estică

Situată la poalele Carpaţilor, această parte a Transilvaniei are un pronunţat caracter saxon datorat prezenţei saşilor pe aceste meleaguri timp de mai multe secole.

Saşii sunt cei care au lăsat în urmă un patrimoniu arhitectural şi cultural excepţional format din oraşe şi sate pitoreşti, cetăţi ţărăneşti, biserici fortificate sau castele şi muzee importante.

Pe lângă centrele medievale ale oraşelor Sibiu şi Braşov sau Sighişoara, nu uitaţi să vizitaţi Cetatea Făgăraş, Cetatea Râşnov, Castelul Bran sau satele UNESCO: Biertan, Viscri, Prejmer, Saschiz, Dârjiu, Câlnic şi Valea Viilor.

În acelaşi timp, obiectivele turistice naturale sporesc întreg farmecul acestei regiuni cum sunt formele de relief glaciar spectaculoase Bâlea Lac pe Transfăgărăşan sau Bâlea Cascada.

Pasionaţii sporturilor de iarnă trebuie obligatoriu să includă în itinerariul lor şi celebrele staţiuni, Poiana Braşov sau Păltiniş, iar cei interesaţi de folclor şi tradiţii pastorale le pot întâlni şi admira în Mărginimea Sibiului sau în zona Bran-Moieciu.

 

Transilvania Sud-Vestică

Acest ţinut a constituit încă din cele mai vechi timpuri un areal natural deosebit cu mare încărcătură pentru istoria ţării, cu aşezări foarte vechi şi urme de cultură din perioada dacă.

În acest context, Hunedoara şi Alba Iulia sunt repere istorice importante pentru cultura românească.

Alba Iulia este locul unde în anul 1600 a avut loc, pentru prima dată, reunificarea provinciilor istorice din spaţiul românesc.

În această regiune, la Hunedoara, puteţi vedea unul dintre cele mai frumoase castele din lume, Castelul Corvinilor, iar în apropiere există ansamblul capitalei Daciei romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, precum şi alte cetăţi şi castele medievale sau biserici foarte vechi româneşti.

Această regiune mai este renumită şi datorită peisajelor naturale deosebite cum ar fi Geoparcul Dinozaurilor din Ţara Haţegului, loc unde au fost descoperite numeroase urme ale dinozaurilor pitici specifici acestei zone precum şi numeroase ouă ale acestora.

 

Transilvania Nord-Vestică

Desfăşurându-se pe suprafaţa colinară a judeţelor Cluj şi Bistriţa-Năsăud, această parte a Transilvaniei are ca trasătura definitorie un amestec etnic omogen şi un cadru natural care se îmbină perfect cu moştenirea culturală.

Astfel, activităţile turistice sunt polarizate de câteva oraşe mari precum Cluj-Napoca şi Bistriţa, cărora li se adaugă unele mai mici ca Turda, Dej, Gherla sau Beclean, precum şi sate cu comunităţi variate, româneşti, săseşti sau maghiare, care concentrează un număr mare de obiective turistice: palate, muzee, parcuri şi grădini, Salina Turda, Cheile Turzii, etc.

Dacă ajungeţi vara la Cluj-Napoca, devenită capitala cinematografiei româneşti, admiraţi casele în stil baroc şi plimbaţi-vă pe bulevardele largi unde oricând vă puteţi opri la o cafenea.

Fiind centrul universitar cu cea mai mare populaţie de studenţi din România, vă va oferi o viaţă de noapte cu adevărat vibrantă.

 

Transilvania Central-Estică

Cunoscută şi sub numele de „Secuime“ (judeţele Mureş, Covasna şi Harghita), această regiune se impune nu doar prin pesajele naturale pitoreşti, remarcabile, cât mai ales printr-un potenţial cultural deosebit, rezultat al unei îndelungi convieţuiri a românilor cu secuii.

Aici veţi auzi vorbindu-se mai ales limba maghiară, iar trăsăturile diferite se pot remarca în stilul construcţiilor şi în hainele tradiţionale.

De aici puteţi cumpăra pâine proaspătă sau cozonac secuiesc (Kürtőskalács) produse de localnici, direct de la poarta lor, sau vă puteţi delecta cu o plimbare în jurul lacului vulcanic Sfânta Ana (unic în România) sau relaxa în apropiere, la Băile Tuşnad.

Nu rataţi staţiunile balneoclimaterice Sovata sau Salina Praid din Ţinutul Sării. La Târgu Mureş, plimbaţi-vă prin centru şi admiraţi Palatul Culturii în stil Art Nouveau sau cetatea medievală.

Citește mai mult

Gastronomie

Aflaţi pe meleagurile transilvănene, veţi fi fascinaţi nu doar de cadrul natural de poveste sau de istoria remarcabilă reflectată la tot pasul, ci şi de tradiţia culinară deosebită.

Multiculturalismul acestei regiuni a făcut ca preparatele culinare să fie deosebit de diversificate, fiecare comunitate etnică prezentă pe aceste meleaguri având specificul său.

Fie că au rădăcini săseşti, maghiare sau româneşti, locuitorii de aici ştiu să mănânce foarte bine. Veţi descoperi cu adevărat Transilvania descoperindu-i bucătăria, asemănătoare în linii mari celor din Banat sau Crişana.

Veți fi surprinși de bogăţia preparatelor sale, dar şi de particularităţile care au definit-o de-a lungul timpului: supele grase de găină cu tăieţei foarte fini, ciorbele acrite cu oţet, mere acre sau lapte acru şi aromate cu tarhon, laptele şi specialităţile din lapte (urdă, brânză, caş, smântână, unt sau lapte acru), mâncărurile scăzute de legume (fasole, linte, mazăre, varză sau urzici), carnea de porc preparată în diverse feluri după reţete tradiţionale (slănină şi cârnat de casă ori caltaboş) sau nelipsita paprica.

Pentru a vă convinge de savoarea deosebită a preparatelor culinare din Transilvania, trebuie să încercaţi neapărat câteva specialităţi pe care doar aici le veţi găsi: ciorbele de porc cu tarhon, de cartofi, de fasole cu ciolan afumat sau supele de măcriş, de chimen, de salată cu afumătură, dar şi pogăcile cu jumări şi chimen, palaneţul cu brânză şi ceapă, chifteluţele cu tarhon şi sos de smântână, ciupercile umplute cu carne, ţelina la cuptor, salata de sfeclă cu chimen, salata de fasole boabe cu afumatură şi guliile umplute.

Vă vor încânta în aceeaşi măsură şi virşli iuţi de Haţeg, gulaşul şi papricaşul secuiesc, precum şi varza şi antricotul de vacă a la Cluj, friptura de porc la tavă cu sos de vişine, mazărea bogată şi fasolea sleită preparată cu tarhon şi servită alături de salata de ceapă roşie, bulzul ciobănesc, traista ciobanului şi sloiul de oaie din Mărginimea Sibiului, pâinea cu cartofi de Făgăraş, cremeşul, colacii secuieşti (kürtős kalács) sau găluştele cu prune şi clătitele cu diverse gemuri şi dulceţuri.

Alături de numeroasele preparate ale bucătăriei transilvănene, vor veni să desăvârşească regalul gastronomic vinurile unice din renumitele podgorii de aici. Astfel, vă vor încânta simţurile vinurile deosebite de Jidvei, Blaj, Lechinţa, Aiud sau Apold.

Citește mai mult
Atracții

Itinerare

Cazări

Experiențe