Bucovina

De ce?

Bucovina reprezintă tărâmul de poveste al bisericilor fortificate cu pereţii exteriori pictaţi, al ouălor frumos încondeiate, al caselor de lemn cu o arhitectură originală, al tradiţiilor şi portului popular deosebit, totul fiind adăpostit de peisaje montane din cele mai pitoreşti.

Aici impresionante sunt mănăstirile incluse în patrimoniul UNESCO, Voroneţ, Humor sau Moldoviţa, satele ce fascinează prin arhitectura lor precum Ciocăneşti sau Marginea, sau sărbatorile pascale şi de iarnă care au un farmec aparte.

Bogăţiile culturale şi peisajele Bucovinei pot fi admirate în orice sezon, însă activitatea turistică cea mai intensă este în preajma marilor sărbători religioase.

Rezervaţi-vă cel puţin câteva zile să descoperiţi această regiune de basm!

Vă recomandăm

  • Să vizitaţi Muzeul Internaţional al Ouălor Încondeiate din Moldoviţa cu peste 5000 de exponate.
  • Să descoperiţi, în cadrul unui atelier local, secretele ceramicii negre de Marginea.
  • Să achiziţionaţi suveniruri direct de la meşterii locali (obiecte din lemn, cojoace, ii, feţe de masă brodate, covoare, etc).
  • Să faceţi un tur al Cetăţii de Scaun şi al Hanului Domnesc din Suceava.
  • Să descoperiţi „Ţinutul huţulilor“ (ţinutul oamenilor şi cailor liberi) la Lucina.
  • Să încercaţi găluştele bucovinene, celebrele plăcinte poale-n brâu şi ciorba rădăuţeană.
  • Să degustaţi afinata, băutura tradiţională a locului.

Bine de ştiut

  • Centrul de informare turistică din Suceava se află pe Str. Mitropoliei nr. 4.
  • În inima Bucovinei, la Suceviţa în parcarea mănăstirii, există un centru de informare turistică.
  • În cazul practicării sporturilor extreme, consultaţi-vă înainte cu ghizi şi persoane care cunosc bine locurile din Bucovina.

Cum ajungeţi

În Bucovina puteţi ajunge relativ uşor cu avionul, trenul sau cu maşina datorită, în primul rând, proximităţii faţă de Europa Centrală.

Acces aerian
Dacă doriţi să călătoriţi cu avionul, trebuie să ştiţi că există aeroport internaţional la Suceava  sau la Iaşi  de unde ajungeţi la Suceava cu maşina, autobuzul sau trenul în 2-3 ore.

Acces feroviar
Dacă alegeţi călătoria pe calea ferată, trebuie să aveţi în vedere trenurile internaţionale care leagă oraşe importante din Europa cu oraşele din Transilvania sau cu Bucureştiul, de unde puteţi ajunge tot pe calea ferată în Bucovina.

Acces rutier
Rutier, puteţi alege să vă deplasaţi spre Bucovina fie dacă optaţi pentru motocicletă, maşina proprie sau dacă alegeţi să călătoriţi cu autocarul. Cei mai mulţi oameni care vin şi vizitează Bucovina, închiriază o maşină de la aeroportul din Suceava.

Călătorie plăcută!

 

 

 

Descoperă

Bucovina corespunde în mare parte judeţului Suceava şi reprezintă jumătatea sudică a unei Bucovine istorice ce a făcut parte din Imperiul Habsburgic aproape 150 de ani, partea nordică aparţinând astăzi Ucrainei.

Bucovina este cunoscută astăzi turiştilor mai ales pentru numeroasele sale lăcaşe de cult (ortodox) ce datează din secolele XV– XVI şi care sunt strâns legate de numele voievozilor Ştefan cel Mare sau Petru Rareş.

Dintre numeroasele mănăstiri şi biserici, şapte se regăsesc în patrimoniul UNESCO, deosebindu-se datorită culorilor unicat folosite pentru picturile exterioare ce redau diferite scene din Biblie, dar şi din istoria acelor vremuri pe aceste meleaguri. Astfel, pe această listă regăsim Mănăstirea Voroneţ supranumită şi „Capela Sixtină a Estului“ datorită culorii şi picturilor sale de poveste,  dar şi alte bijuterii arhitecturale cum ar fi mănăstirile Humor, Moldoviţa, Suceviţa, Probota sau Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava. Acestora li se adaugă şi alte două biserici pictate la exterior: Pătrăuţi şi Arbore.

În Bucovina, tradiţiile şi meşteşugurile s-au păstrat nealterate de trecerea timpului. Astfel, încondeierea ouălor de Paşte, ţesutul şi cusutul cu motive specifice acestei zone, dar şi olăritul şi prelucrarea ceramicii negre de Marginea mai pot fi întâlnite şi astăzi.

În orice perioadă a anului alegeţi să vizitaţi Bucovina, veţi putea participa la numeroase festivaluri şi manifestări folclorice unde veţi putea admira costumele populare şi dansurile bucovinene. Fiind un ţinut cu o puternică spiritualitate, deosebite în această regiune sunt de fiecare dată sărbătorile ortodoxe de Paşte şi de Crăciun.

Trebuie să ştiţi că aici, în Bucovina există mai multe alternative de petrecere a timpului liber. Astfel, puteţi vizita salina de la Cacica, puteţi face o plimbare în defileul Bistriţei sau  puteţi chiar face drumeţii în Munţii Rarău pentru a admira formaţiunile carstice, sau în Codrii Slătioarei, unde se regăsesc încă păduri virgine. Iarna puteţi schia sau merge la săniuş în Depresiunea Dornelor şi vă puteţi relaxa după aceea în staţiunea balneo-climaterică Vatra-Dornei.

În vizita voastră prin Bucovina, dacă ajungeţi la Suceava, capitala regiunii şi un oraş cu o încărcătură istorică deosebită, nu rataţi să vizitaţi Muzeul Satului Bucovinean, ruinele Palatului Domnesc sau Cetatea de Scaun a Sucevei.

Nu trebuie ignorat faptul că Bucovina este vestită şi pentru gastronomia sa, aşa că nu vă sfiiţi să încercaţi preparatele specifice zonei. Aici oamenii sunt foarte primitori, iar în multe pensiuni agroturistice puteţi servi produse culinare locale şi vă puteţi bucura de un decor unic, în stil tradiţional.

 

 

 

Citește mai mult

Gastronomie

Bucovina este recunoscută şi apreciată nu doar pentru atracţiile ei culturale şi naturale deosebite, ci şi pentru tradiţia culinară remarcabilă.

Bucătaria bucovineană încântă simţurile oricui prin produsele sale preparate din ingrediente naturale, îndelung gătite şi mereu acompaniate de smântână, ingredientul care se regăseşte în aproape toate preparatele culinare bucovinene.

Fie că este vorba de deosebitele deserturi sau chiar de borşurile hrănitoare din carne ori doar din legume, de sarmalele tradiţionale, de tochitura de purcel, de preparatele din hribi sau păstrăv, toate aceste produse culinare sunt pregătite şi servite cu smântână, liantul universal al bucătăriei bucovinene.

Astfel, pentru a vă convinge de savoarea deosebită a preparatelor de aici, trebuie să încercaţi neapărat câteva specialităţi culinare pe care doar aici le veţi întâlni: ciorba rădăuţeană, borşul de hribi, salata de creier de vită, chiftelele de legume cu ciuperci, colţunaşii bucovineni cu carne de vită, hârzobii de păstrăv afumat sau păstrăvii la cobză, cartofii cu chimen, învârtita cu mac, pasca, dar şi plăcintele cu brânză, dovleac sau varză ori
celebrul cozonac bucovinean.

În ajutorul preparatelor bucătăriei bucovinene, vor veni să desăvârşească festinul gastronomic băuturile tradiţionale alcoolice realizate din fructe: vişinată, cireşată, afinată, cornată sau zmeurată, dar şi celebrele vinuri moldoveneşti: Grasa de Cotnari, Busuioaca de Bohotin sau Băbeasca Neagră.

 

 

Citește mai mult
Atracții

Itinerare

Cazări