Sibiu

De ce?

La poalele Munţilor Carpaţi, în sudul Transilvaniei, veţi găsi acest oraş pitoresc cu aer boem, saxon, ce păstrează între zidurile sale medievale o istorie de peste 800 de ani. Oraş de artă şi cultură, Sibiul impresionează prin vastele sale pieţe, înconjurate de clădiri ce îmbrăţişează stilurile gotic, renascentist şi baroc, şi prin misterioasele străduţe întortocheate. Muzeele care adăpostesc comori de artă şi istorie, importantele festivaluri de teatru şi muzică sau numeroasele manifestări sportive, toate acestea fac din Sibiu un oraş foarte atractiv şi ideal pentru un city-break.

Descoperă

Situat în centrul ţării pe râul Cibin, Sibiul (sau Hermannstadt, după cum l-au numit întemeietorii săi saşi) este unul dintre cele mai interesante şi atractive oraşe ale Transilvaniei. Oraşul, masiv fortificat în secolul al XIII-lea împotriva pericolului otoman, devine în scurt timp o solidă cetate medievală și important centru meşteşugăresc al epocii. Capitală a Transilvaniei austro-ungare în secolul al XVII-lea, oraşul a cunoscut o dezvoltare economică, arhitecturală şi culturală extraordinară, care l-a transformat într-o adevărată bijuterie culturală. Dată fiind autenticitatea patrimoniului său urban, centrul vechii cetăţi a fost propus pentru a fi inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, iar în anul 2007 Sibiul a devenit, alături de Luxembourg, Capitala Europeană a Culturii.

Centrul istoric al oraşului, structurat pe două niveluri, impresionează prin nucleul său central ce înglobează cele trei pieţe majore ale urbei. Piaţa Mare, totodată şi inima oraşului, emană o atmosferă boemă şi culturală. Aici veţi găsi Muzeul Brukenthal ce găzduieşte una dintre cele mai importante galerii de artă europeană din România. Turnul Sfatului, emblema Sibiului, face trecerea către Piaţa Mică dominată de Muzeul de Etnografie Universală şi Casa Luxemburg.

Un alt loc încărcat de istorie este Piaţa Huet, cea mai veche piaţă medievală a oraşului, unde veţi putea admira în linişte Catedrala Evanghelică în stil gotic, un alt simbol al oraşului.

O plimbare pe străduţele „oraşului de jos“ vă va permite să admirați arhitectura caselor în stil săsesc, dispuse pe două etaje și având acoperişuri masive. Alte obiective de neratat mai sunt Podul Minciunilor, Catedrala ortodoxă „Sfânta Treime“ şi Biserica parohială romano-catolică „Sfânta Treime“ construită în stilul baroc vienez.

Sibiul este un oraş unde mereu se petrec evenimente şi manifestări de tot felul, menite să ofere locuitorilor şi vizitatorilor săi experienţe de neuitat. Este vorba despre Festivalul Internaţional de Teatru, Festivalul Internaţional de Jazz, Festivalul Cetăţi Transilvane, Târgul Olarilor sau magicul Târg de Crăciun din Piaţa Mare.

Dacă ajungeţi la Sibiu, nu uitați să vizitaţi impresionantul Muzeu al Civilizației Populare Tradiționale „ASTRA”. Totodată, crestele muntoase ale apropiaţilor Munţi Făgăraş şi Cîndrel  vă pot satisface pofta de drumeţie şi de sporturi alpine.

Citește mai mult
Vă recomandăm

  • Să urcaţi în Turnul Sfatului pentru a avea o panoramă superbă asupra oraşului.
  • Să vă relaxaţi la „Baia Populară“, o superbă clădire ce combină elemente ale stilului baroc cu cele ale celebrului „Jugendstil".
  • Să închiriaţi o bicicletă şi să pedalaţi până la Muzeul Satului ASTRA, cel mai mare de acest fel din România.
Bine de ştiut

  • Gara şi autogara sunt una lângă cealaltă, foarte aproape de centrul istoric, în Piaţa 1 Decembrie 1918.
  • Aeroportul Internaţional Sibiu este direct conectat cu multe oraşe din Europa, în special cu cele din Germania şi Italia.
  • Centrul de informare turistică se află pe Str. Samuel Brukenthal nr. 2, Intrarea F din Piaţa Mare. Program: zilnic între orele 09:00 şi 20:00; sâmbăta şi duminica între orele 10:00-18:00.
  • Oficiul poştal central este situat pe Str. Mitropoliei nr. 14. Program: luni-vineri între orele 8:00-19:00; sâmbăta între orele 9:00-13:00.
  • Un centru de închiriere biciclete se află în Piaţa Unirii, Cazarma 90.

Vremea


miercuri
4°C

joi
6°C

vineri
5°C