Eco Maramureş

De ce?

Esenţa Maramureşului nu este surprinsă nicăieri mai bine ca în destinaţia de ecoturism Eco Maramureş. Într-un cadru natural excepţional, satele ancorate parcă în eternitate, cu oamenii lor deosebiţi, bisericile vechi de lemn şi tradiţiile conştiincios păstrate, vă vor fascina şi vă vor rămâne adânc întipărite în minte. Pe lângă toate acestea, traseele excelente de bicicletă ori drumeţie, la care se adăuga numeroasele posibilităţi de cazare la pensiuni tradiţionale, amplifică orice experienţă trăită în această eco - destinaţie.

Citește mai mult
Descoperă

Veţi descoperi destinaţia de ecoturism Eco Maramureş pierdută în timp şi spaţiu, în inima Maramureşului Istoric pe văile râurilor Cosau şi Mara, străjuită maiestuos la sud de masivul-rezervaţie naturală Creasta Cocoşului.
Probabil cel mai bun mod de a înţelege această eco-destinaţie este să vă plimbaţi pe jos sau pe bicicletă, dintr-un sat într-altul.

De-a lungul acestui drum foarte plăcut, veţi străbate peisaje aproape neschimbate de secole, pe drumuri nepietruite, peste dealuri şi pajişti roditoare, având ocazia la tot pasul să observaţi viaţa simplă, arhaică de la ţară. Veţi întâlni astfel păstori şi ţărani pe câmpuri sau bătrâni stând pe o bancă în faţa porţii, bucuroşi să vă povestească câte ceva despre istoria locurilor. Parcurgând acest drum iniţiatic, nu trebuie să treceţi cu vederea casele cu arhitectura tradiţională, azi tot mai ameninţate de modernism, porţile tradiţionale sculptate în lemn, dar mai ales bisericile vechi de lemn, deosebite, precum cele din Budeşti Josani sau din Deseşti, ambele pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Vacanţele sunt întotdeauna mult prea scurte, dar, dacă petreceţi mai multe zile aici, nu trebuie să rataţi ocazia de a vizita meşterii populari sau de a participa la treburile gospodăreşti ale pensiunii agroturistice unde v-aţi cazat. Viaţa spirituală a maramureşenilor este plină de ritualuri, mai ales în pragul unor mari sărbatori creştine precum Crăciunul sau Paştele, când veţi avea şansa să-i vedeţi purtând straiele lor tradiţionale de sărbătoare.

Destinaţia de ecoturism Eco Maramureş oferă de asemenea multiple posibilităţi pentru a petrece o vacanţă activă, aşa că luaţi-vă rucsacul şi mergeţi în drumeţii pe Creasta Cocoşului, iar dacă preferaţi mai multă aventură, puteţi încerca parapanta sau traseele de căţărări.

Orice vizită în Eco Maramureş trebuie să includă şi degustări de preparate şi băuturi tradiţionale. Cum majoritatea localnicilor se ocupă cu agricultura tradiţională, aici veţi găsi numeroase delicii culinare bazate pe produsele naturale din gospodăriile proprii cum sunt lactatele, carnea, legumele ori fructele. Orice masă va fi însoţită negreşit de tradiţionala băutură numită horincă.

Citește mai mult
Vă recomandăm

Să parcurgeţi parţial sau integral Drumul verde al Moştenirii Maramureşene, un traseu lung de 88 km de-a lungul căruia puteţi descoperi această frumoasă eco-destinaţie fie pe jos sau cu bicicleta. Acest drum uneşte nu mai puţin de şapte arii protejate şi şapte sate tradiţionale.

Bine de ştiut

  • În Maramureş cel mai uşor se poate ajunge cu avionul sau trenul până la Baia Mare, după care puteţi închiria o maşină, o motocicletă sau chiar o bicicletă. Un punct bun de plecare pentru a descoperi această zona este satul Breb.
  • Pensiunile tradiţionale se găsesc în majoritatea localităţilor, cele mai numeroase fiind în Breb, Budeşti, Deseşti sau Ocna Şugatag.
    Site: www.ecomaramures.com
  • Se pot închiria biciclete în Baia Mare, de pe Str. Victoriei nr 3, iar în Ocna Şugatag de pe Str. Unirii nr 87.
Caută cazare