Casa Sfatului

Info

Casa Sfatului se află în Piaţa Sfatului la nr. 30 în Braşov, judeţul Braşov.

Program de vizitare: marţi - duminică între orele 10:00 - 18:00.

Taxă de vizitare: Da

Descoperă

Casa Sfatului este simbolul şi marca turistică a Braşovului.

Istoria monumentului istoric începe în secolul al XV-lea, când se pun bazele construcţiei unui turn de supraveghere. De-a lungul timpului clădirea a suferit numeroase modificări care se pot observa şi în stilurile arhitecturale diferite: gotic la baza clădirii, renascentist şi baroc la etaje.

Turnul a fost prevăzut cu un ceas cu cadrane pe toate laturile sale, iar în prezent vechiul clopot a fost repus în funcţiune.

Mult timp aici a funcţionat primăria oraşului, iar din 1950 clădirea găzduieşte Muzeul Judeţean de Istorie.

Știați că?

Turnul Casei Sfatului a fost numit pentru o perioadă Turnul Trâmbiţaşilor pentru că de aici se anunţau în Evul Mediu evenimentele majore din viaţa oraşului.

Aspecte de conservare

Salvată de la demolare la începutul secolului al XX-lea, Casa Sfatului a suferit o ultimă modificare arhitecturală între 1909 - 1910, când acoperişul în stil baroc a fost înlocuit cu cel din ţigle colorate.

Vremea


joi
-1°C

sâmbătă
2°C

duminică
3°C
Activități