Parcul Naţional Piatra Craiului

Info

Parcul Naţional Piatra Craiului se regăseşte în Carpaţii Meridionali, în judeţele Braşov şi Argeş.

La Zărneşti se găseşte un modern Centru de Vizitare al Parcului Naţional Piatra Craiului,  precum şi un muzeu dedicat acestei zone.

Taxă de vizitare: Da

Aceasta se poate plăti la Centrul de Vizitare al Parcului Național Piatra Craiului (Zărnești, Str. Toplița nr. 150), la Poșta Zărnești (Str. Tiberiu Spârchez nr. 12A) sau la Cabana Plaiul Foii dar și online direct pe situl parcului.

www.pcrai.ro

Descoperă

Parcul Naţional Piatra Craiului, unul dintre cele mai vizitate parcuri naţionale ale României, impresionează prin unicitatea peisajelor şi numărul mare de specii faunistice şi floristice. În acest parc naţional veţi fi impresionaţi, fără doar şi poate, de sălbăticia peisajului în care sunt plasate, parcă de o baghetă magică, Cheile Dâmbovicioarei, Cheile Zărneştiului, Peştera Liliecilor, Creasta Dinţată sau Cheile Brusturelui.

Pajiştile alpine multicolore, satele tradiţionale, creasta singuratică şi fascinantă a Pietrei Craiului alături de simbolul parcului, Garofiţa Pietrei Craiului, unică în lume, sunt elemente care întregesc spectacolul naturii.

Aici aveţi ocazia să vă aventuraţi pe unul dintre cele peste 45 de trasee marcate şi să admiraţi cele peste 40 de specii de orhidee de munte, dar şi alte elemente protejate precum macul galben, gladiola sălbatică sau bujorul de munte.

De asemenea, în timpul vizitei voastre aici veţi afla că Parcul Naţional Piatra Craiului constituie habitat pentru 40% dintre cele aproximativ 100 de specii de mamifere identificate în România. Aveţi astfel şanse mari ca într-o drumeţie să zăriţi capre negre, cerbi sau poate chiar urşi.

Știați că?

În Cheile Zărneştiului s-au filmat scene din filmul „Cold Mountain“, cu Renee Zellweger şi Nicole Kidman.

Formaţia Rammstein a filmat aici câteva secvenţe pentru videoclipul melodiei „Rosenrot“.

Aspecte de conservare

Parcul Naţional Piatra Craiului, întins pe 14 766 ha, este Sit Natura 2000. Acesta are în cuprinsul său o zonă de protecţie integrală (104 hectare), dar şi o peşteră, Peştera Liliecilor, desemnată rezervaţie naturală de tip speologic.

Vremea


joi
-4°C

sâmbătă
-0°C

duminică
-0°C
Activități