Castelul Peleş

Info

Castelul Peleș se află în Sinaia, pe drumul E 60 ce face legătura dintre Bucureşti şi Brașov. Este ușor accesibil atât rutier cât şi feroviar. 

Taxă de vizitare: Da (valabil doar pentru a vizita interiorul castelulului)

Mai multe informații aici

Descoperă

Construit într-un cadru natural de excepție pe Valea Prahovei, la poalele Munților Bucegi, Castelul Peleș este fără îndoială unul dintre cele mai atractive obiective turistice din România și unul dintre cele mai fascinante castele din lume.

Reședința regală inaugurată în anul 1883 în prezența regelui Carol I (şi construită din fondurile proprii ale acestuia), impresionează prin stilul arhitectonic neo-renascentist german cu influențe italiene.

Ambianța regală te însoțește încă de când pășești pe aleile domeniului și ale grădinilor elegante proiectate de renumiți peisagiști din Europa. Statuile din marmură, fântânile și coloanele contribuie din plin la întreaga atmosferă de romantism a castelului.

Castelul are 160 de camere şi găzduieşte 60 000 de obiecte de artă, parte din patrimoniul cultural naţional românesc, organizate în diverse colecţii. Cele mai impresionante colecţii sunt cele de arme (cea mai valoroasă din ţară), şi cea de lemn sculptat manual, aflată într-o stare impecabilă. Alături de acestea muzeul cuprinde şi colecţii de picturi, piese de mobilier vechi, vitralii originale, sculpturi, covoare sau tapiserii.

Confiscat de comuniști în anul 1948 după abdicarea regelui Mihai, Castelul Peleș a devenit în 1953 Muzeul Peleş. În perioada 1975-1989, la ordinul lui Nicolae Ceauşescu, acesta a fost închis publicului.

Pe domeniul de la Sinaia au mai fost construite și alte edificii de o valoare estetică deosebită cum este Castelul Pelişor (deschis publicului din 1993) și Foişorul, pe care le puteţi descoperi la o plimbare pe aleile de piatră, în proximitatea castelului.

În 2007 Castelul Peleş, castelul Pelişor, precum şi întregul domeniu Peleş alcătuit din fostele dependinţe regale, revin în proprietatea Regelui Mihai I. La dorinţa acestuia, Peleş şi Pelişor au rămas deschise publicului sub administrarea Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, funcţionând ca muzee.

Știați că?

În momentul inaugurării sale la sfârșitul secolului al XIX-lea, Castelul Peleș devine primul castel electrificat din Europa având o uzină electrică proprie şi astfel beneficiind şi de încălzire centrală.

Aspecte de conservare

Castelul Peleș se află într-o stare de conservare bună însă dotările ce asigurau încălzirea centrală a castelului au cedat în anul 2017, după mai bine de 100 de ani de funcționare, necesitând noi investiții făcute de altfel de către Familia Regală a României.

Vremea


vineri
3°C

sâmbătă
7°C

duminică
8°C
Activități