Cheile Zărneştiului

Info

Accesul în defileu se poate face din localităţile Zărneşti şi Peştera, din judeţul Braşov.

Sit vizitabil în orice anotimp.

Pentru asigurarea liniştii, la intrare în chei există o barieră ce impiedică accesul vehiculelor motorizate.

Cheile Zărneştilor sunt inundate de o luminozitate maximă în jurul prânzului.

Descoperă

Cheile Zărneştiului, sau Prăpastiile Zărneştiului cum sunt cunoscute local, oferă pe o distanţă de aproape patru kilometri un tablou al naturii deosebit de spectaculos datorită pereţilor calcaroşi înalţi de peste 200 de metri.

Aspectul impunător, dominat de stâncării şi vegetaţie ce par a sfida gravitaţia, poate fi admirat în cadrul unei plimbări la pas, iar vara se poate transforma într-un popas agreabil şi răcoros.

Dacă sunteţi amatori de alpinism şi escaladă, Cheile Zărneştiului sunt un loc ideal, zeci de trasee alpine fiind amenajate în pereţii stâncoşi ai defileului.

Știați că?

În Cheile Zărneştiului s-au filmat scene din filmul „Cold Mountain“, cu Renee Zellweger şi Nicole Kidman.

Formaţia Rammstein a filmat aici câteva secvenţe din videoclipul melodiei „Rosenrot“.

Aspecte de conservare

Cheile Zărneştiului au fost declarate încă din anul 1938 rezervaţie naturală, iar din anul 2000 acestea reprezintă o arie protejată în cadrul Parcului Naţional Piatra Craiului.

Vremea


luni
8°C

marți
17°C

miercuri
11°C
Activități