Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi

Info

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi se află în București pe str. Londra Nr. 39.

În muzeu veți găsi o ofertă generoasă de suvenire originale precum reproduceri de hărți, magneți, jocuri de puzzle etc.

Muzeul propune o serie de trasee educative ce pot fi realizate pe cont propriu şi care se adresează tuturor vizitatorilor. De asemenea aici se pot organiza la cerere şi activităţi educative pentru școli şi grădiniţe.

Pe lângă colecţiile permanente, muzeul găzduieşte anual şi câteva expoziţii temporare cu tematici foarte interesante.

Pentru mai multă interactivitate şi experienţe inedite, muzeul a lansat şi aplicaţia „Muzeul Hărţilor – Lumea pe hartă”, aceasta fiind disponibilă în sistem Android şi iOS în limba română, şi în curând și în limba engleză.

Program de vizitare: miercuri - duminică între orele 10:00 - 18:00.

Taxă de vizitare: Da

www.muzeulhartilor.ro

Descoperă

Bucureştiul este bogat în muzee de o valoare inestimabilă şi, cu siguranţă, unul inedit este Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi.

Unic în ţară şi printre puţinele în lume, acesta vă va impresiona de cum veţi pătrunde în fascinanta lume a hărților vechi, gravurilor și litografiilor.

Găzduit fiind de o frumoasă vilă interbelică şi convenabil situat în apropierea Pieţei Victoriei, muzeul vă aşteaptă cu remarcabile colecţii de peste 1000 de obiecte, expuse pe trei niveluri, grupate atât geografic, cât şi istorico-cronologic.

Galeria muzeală oferă o perspectivă captivantă asupra a sute de ani de evoluţie cartografică, de la hărţi timpurii ale regiunilor Europei din timpul Imperiului Otoman (o preţioasă hartă realizată de Lorenz Fries în anul 1525), până la hărţi ale României Mari (1930). Dincolo de însemnătatea lor ştiinţifică şi istorică, veţi remarca estetica deosebită a unor hărţi inspirate de elemente din natură sau cultural-religioase.

Una dintre atracţiile deosebite ale muzeului este o hartă din anul 1595 care marchează locul unde se presupune că a fost îngropată comoara (niciodată găsită) a regelui dacilor Decebal.

Atractivitatea şi atmosfera intimă, de călătorie, din interiorul muzeului este întreţinută şi de câteva piese de mobilier, de machete de corăbii, un glob pământesc de mari dimensiuni sau de minunate picturi murale şi vitralii.

Ce mijloc mai plăcut de a îmbina istoria cu geografia decât o vizită la Muzeul Național al Hărţilor şi Cărţii Vechi!

Știați că?

Cea mai veche hartă din muzeu este o gravură în lemn a Europei Centrale şi datează din anul 1525.

Aspecte de conservare

Muzeul Național al Hărţilor și Cărții Vechi este găzduit de o clădire patrimoniu istoric, fiind deschis în anul 2003 în urma unei donaţii private, patrimoniul de astăzi al muzeului cuprinzând peste 1000 de hărţi vechi, gravuri, litografii şi alte obiecte.

Muzeul deţine şi cărţi vechi care, deocamdată, nu sunt expuse din lipsă de spaţiu.

Vremea


sâmbătă
11°C

duminică
18°C

luni
16°C
Activități