Biserica de Lemn din Deal, Ieud

Info

Biserica se află în localitatea Ieud din judeţul Maramureş.

Descoperă

Printre peisajele pitoreşti ale Maramureşului istoric se ascunde şi satul Ieud. Satul este un veritabil muzeu în aer liber ce se mândreşte cu două biserici vechi de lemn, una dintre acestea fiind monumentul UNESCO biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Deal. Nu se cunoaşte cu exactitate anul construcţiei, dar se presupune că acesta ar fi după 1717, anul ultimei invazii tătare.

Biserica se distinge printr-o eleganţă aparte, fiind considerată un exemplu al desăvârşirii stilului maramureşean. Pictura murală este realizată direct pe lemn, aceasta fiind de-a lungul timpului de mai multe ori restaurată. Tot în Ieud puteţi vizita şi Biserica de lemn din Şes, precum şi cimitirul evreiesc sau micul muzeu al satului.

Dacă ajungeţi în Ieud în prima sâmbătă după Sfânta Maria (15.08), puteţi participa la competiţia de alergare cunoscută ca „Maratonul Ursoii“.

Știați că?

În podul bisericii din Deal a fost descoperit „Codicele de la Ieud“, considerat cel mai vechi document care dovedeşte utilizarea limbii române, chiar dacă scrierea este în alfabetul chirilic.

Aspecte de conservare

Biserica Naşterea Maicii Domnului din Deal Ieud figurează pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO din anul 1999, alături de alte şapte lăcaşuri din Maramureş. Biserica se află într-o stare bună de conservare chiar dacă pictura murală prezintă semne avansate de deteriorare.

Vremea


joi
13°C

vineri
13°C

sâmbătă
20°C
Activități