Biserica de Lemn din Şes, Ieud

Info

Biserica este situată în localitatea Ieud din judeţul Maramureş.

Descoperă

Printre peisajele pitoreşti ale Maramureşului istoric se ascunde şi satul Ieud. Satul este un veritabil muzeu în aer liber ce se mândreşte cu două biserici vechi de lemn, una dintre acestea fiind biserica din Şes cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“.

Aceasta datează din anul 1718 şi reprezintă una dintre cele mai impresionante construcţii din lemn din România. Cunoscută drept „catedrala de lemn“ a Maramureşului istoric, biserica se distinge prin armonia proporţiilor sale. Aceasta a fost construită în stilul clasic maramureşean, cu un acoperiş cu poală dublă foarte înalt şi o clopotniţă impozantă. În interior aveţi ocazia să admiraţi o frumoasă colecţie de icoane pe sticlă, dar şi diverse piese de mobilier bisericesc deosebit de valoroase.

Tot în Ieud puteţi vizita şi Biserica din Deal, monument aflat pe lista UNESCO, cimitirul evreiesc sau micul muzeu al satului.

Dacă ajungeţi în Ieud în prima sâmbătă după sărbătorirea Sfântei Maria (15.08), puteţi participa la competiţia de alergare cunoscută ca „Maratonul Ursoii“.

Știați că?

Biserica din Şes sau „din vale“ a fost construită după ultima invazie tătară (1717).

Aspecte de conservare

Biserica din Şes din Ieud figurează pe lista monumentelor istorice din România. Aceasta se află într-o stare bună de conservare, însă pictura interioară realizată în anul 1841 este în prezent foarte puţin vizibilă.

Vremea


marți
4°C

miercuri
4°C

joi
4°C
Activități