Parcul Natural Munţii Maramureşului

Info

Parcul Natural Munţii Maramureşului este situat în partea nordică a judeţului Maramureş. Situl este mai greu accesibil datorită insuficienţei marcajelor şi hărţilor turistice, oferind în schimb mai multe posibilităţi pentru turismul de aventură.

www.muntiimaramuresului.ro

Descoperă

Parcul Natural Munţii Maramureşului este o arie protejată mai puţin cunoscută turistic fapt ce îi sporeşte gradul de mister la care contribuie din plin şi satele tradiţionale maramureşene şi peisajele naturale pitoreşti.

Aflaţi aici veţi avea ocazia să vizitaţi mai multe rezervaţii naturale deosebite precum Vârful Farcău–Lacul Vinderelu–Vârful Mihailecu, Stâncăriile Sâlhoi–Zâmbroslavele sau spectaculoasa Poiană cu narcise Tomnatec–Sehleanu. În satele din arealul parcului, cum ar fi în Repedea, Poienile de sub Munte, Ruscova, Petrova sau Leordina, veţi descoperi viaţa simplă de la ţară, ce îşi urmează cursul nestingherită de modernitate. Aici, localnicii se ocupă în mod special cu exploatarea şi prelucrarea lemnului, creşterea animalelor şi chiar cu turismul.

Cei mai mulţi turişti care ajung în regiune îşi încep aventurile în Vişeu de Sus. Acest orăşel este faimos datorită faptului că reprezintă punctul de plecare al mocăniţei, ultimul tren forestier tras de o locomotivă cu abur ce urcă pe spectaculoasa vale a Vaserului.

Tradiţiile şi portul popular ale regiunii pot fi admirate în cadrul mai multor evenimente locale precum „Ruptul Sterpelor” de la Bistra, „Sărbătoarea Narciselor” de la Repedea, „Sus pe Valea Vaserului” din Vişeu de Sus, „Hora la Prislop” din Pasul Prislop sau „Serbările Zăpezii” din Borşa.

Știați că?

Parcul Natural Munţii Maramureşului este cel mai mare parc natural din România.

Aspecte de conservare

Parcul Natural Munţii Maramureşului este supus presiunilor antropice prin exploatarea lemnului, a apelor minerale sau datorită activităţilor turistice necontrolate. Acesta este ultimul areal din România unde este semnalată prezenţa unei populaţii naturale de lostriţă, dar şi a altor specii de floră şi faună ameninţate.

Vremea


luni
-5°C

marți
-5°C

miercuri
-5°C
Activități