Mănăstirea Moldoviţa

Info

Mănăstirea Moldoviţa se află în localitatea bucovineană Vatra Moldoviţei din judeţul Suceava.

Taxă de vizitare: Da

Descoperă

Construită în anul 1532, în timpul domniei lui Petru Rareş, mănăstirea fortificată a Moldoviţei se încadrează în stilul moldovenesc autentic ce îmbină elementele gotice cu cele bizantine.

Prin valoarea estetică inestimabilă dată de frescele exterioare, mănăstirea Moldoviţa a fost înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Ceea ce o face şi mai deosebită este pridvorul său deschis cu cele cinci arcade pictate ce încantă privirea. În muzeul mănăstirii puteţi admira icoane vechi, dar şi piese de mobilier vechi de sute de ani printre care se remarcă jilţul domnesc.

Știați că?

Prima mănăstire a Moldoviţei a fost construită la începutul secolului XIV şi s-a prăbuşit în urma unei alunecări de teren la sfârşitul secolului XV. Ruinele acesteia pot fi vizitate astăzi la aproximativ 500 m de actualul aşezământ.

Aspecte de conservare

Mănăstirea Moldoviţa a fost inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO alături de alte şapte biserici din Bucovina (Humor, Suceviţa, Arbore, Probota, Pătrăuţi, Voroneţ, Sfântul Ioan cel Nou din Suceava).

Vremea


luni
-11°C

marți
-2°C

miercuri
-2°C
Activități