Mănăstirea Neamţ

Info

Mănăstirea Neamţ este situată în localitatea Vânători, judeţul Neamţ.
neamt.mmb.ro

Descoperă

Nu departe de Târgu Neamţ, pe valea Nemţişorului, veţi descoperi această bijuterie arhitecturală a Moldovei, Mănăstirea Neamţ.

Datată începând cu secolul al XIV-lea, Mănăstirea Neamţ a suferit modificări în timpul domniilor lui Petru Muşat, Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare, şi a rezistat semeţ trecerii veacurilor fiind astăzi supranumită „Ierusalimul Ortodoxiei Române“. Ansamblul mânăstiresc cuprinde biserica, un muzeu şi o bibliotecă foarte veche şi bogată în mii de exemplare de documente istorice şi cărţi vechi.

Biserica, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, respectă elementele stilului moldovenesc, având o estetică şi o eleganţă ce îi conferă o monumentalitate aparte. Faţadele ce îmbină elemente bizantine (discurile de ceramică smălţuită) cu elemente gotice (ancadramentele uşilor şi ferestrelor), desăvârşesc frumuseţea atemporală a monumentului.
Ţinutul Neamţului este cunoscut pentru marea densitate a mănăstirilor aşa că nu rataţi o vizită la Văratec, Agapia sau Sihăstria pentru a menţiona câteva dintre celebrele mănăstiri de aici.

Știați că?

Mănăstirea Neamţ este considerată a fi cea mai veche mănăstire din Moldova, fiind atestată documentar în secolul al XIV-lea.

Aspecte de conservare

Dintre clădirile vechi, iniţiale, astăzi se mai pot admira doar Biserica lui Ştefan cel Mare şi o parte a turnului-clopotniţă. Restul clădirilor sunt datate din secolele XVIII-XIX.

Vremea


joi
-2°C

sâmbătă
2°C

duminică
4°C
Activități
Experiențe