Centrul de ceramică Olari-Horezu

Info

Vatra ceramicii Olari-Horezu se găseşte în depresiunea omonimă, la poalele Munţilor Căpăţânii în judeţul Vâlcea.

Aici se poate ajunge pe drumul european E81, iar din Râmnicu Vâlcea se urmează drumul naţional DN 67.

Descoperă

Centrul de ceramică Olari-Horezu reprezintă unul dintre cele mai vechi şi apreciate centre de ceramică din România, faima ceramicii de aici depăşind graniţele ţării.

Tradiţia olăritului pe aceste meleaguri se pierde în negura timpului, meşterii olari perpetuând tehnicile de prelucrare a argilei extrase doar din Dealul Ulmeţului, aflat în apropierea localităţii Horezu. Multitudinea de obiecte create încântă ochiul oricui prin culorile vii, renumite fiind roşul şi galbenul de Horezu.

Simbolistica ancestrală deosebită inspirată de flora şi fauna locală, face ca elemente precum spicul de grâu, peştele, şarpele sau celebrul cocoş de Hurez, să împodobească obiectele tradiţionale create aici. De altfel, un eveniment de vârf al culturii ceramicii româneşti este Târgul de ceramică Cocoşul de Hurez, organizat anual în Parcul de stejari seculari din Horezu.

Valoarea culturală inestimabilă a zonei Horezu se datorează fără îndoială şi concentrării mari de mănăstiri unde s-au perpetuat tradiţii precum ţesutul manual sau pictura religioasă.

Dacă iubiţi natura şi aventura, Parcul Naţional Buila-Vânturariţa, aflat în apropiere cu numeroasele sale trasee de drumeţii, escaladă, precum şi alte sporturi montane, este alegerea perfectă în descoperirea acestui ţinut arhaic.

Știați că?

Ceramica de Horezu a intrat în anul 2012 pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO.

Aspecte de conservare

Ceramica de Olari-Horezu este marca acestei regiuni ce anual atrage mii de turişti care achiziţionează obiecte realizate de meşterii din această zonă. Din păcate, acest lucru a dus la amplificarea fenomenului de contrafacere sau vânzarea sub marca ceramicii de Horezu a obiectelor ieftine produse în Bulgaria sau China.

De aceea recomandabil este să cumpăraţi ceramica direct de la meşterii locali, mulţi aflându-se în cartierul Olari, situat la doar 2 km de strada principală din Horezu unde se îngrămădesc toţi comercianţii. Ceramica autentică se mai poate achiziţiona şi din faţa Mănăstirii Horezu unde meşterii din Olari au exclusivitate în a-şi comercializa produsele. Aşadar, cumpăraţi responsabil şi contribuiţi la continuitatea acestei tradiţii autentice!

Vremea


miercuri
9°C

joi
11°C

vineri
10°C
Activități