Cheile Bicazului

Info

Cheile Bicazului se află în cadrul Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş din Carpaţii Moldo-Transilvani, pe teritoriul judeţelor Harghita şi Neamţ, făcând legătura între Transilvania şi Moldova.
Accesul în chei este asigurat de DN12C ce leagă oraşele Gheorgheni şi Bicaz.
www.cheilebicazului-hasmas.ro

Descoperă

Cheile Bicazului, vedeta Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, reprezintă un spectaculos defileu de cinci kilometri străbătut de apele râului Bicaz. Peisajul creat de chei este unul dintre cele mai impresionante din România, pereţii verticali cu înălţimi de peste 350 m dominând fundul văii. În vecinătatea cheilor numeroasele puncte de belvedere se întrepătrund cu pereţii stâncoşi, tabloul fiind completat de peisajul sălbatic al Lacului Roşu de unde începe parcursul vijelios al apelor Bicazului.

Arealul rezervaţiei Cheile Bicazului este împânzit de aproximativ 200 de peşteri şi grote între care cele mai interesante sunt Peştera Suhardului, Peştera cu Zăpadă, Jgheabul cu Gaură, Peştera Cascadei sau Peştera-Aven cu Trei Intrări. Cheile Bicazului reprezintă un paradis apreciat de iubitorii de căţărări şi alpinism.

Știați că?

Peştera-Aven cu Trei Intrări, în momentul descoperirii sale, deţinea cea mai mare densitate de stalagmite-lumânare din România.

Aspecte de conservare

Datorită şoselei ce le străbate, Cheile Bicazului sunt o atracţie turistică foarte vizitată, dar în acelaşi timp acest lucru le aduce un prejudiciu major. Multe dintre peşterile prezente în chei sunt afectate de turismul necontrolat. Un exemplu în acest sens este Peştera Jgheabul cu Gaură care deţinea cândva multe concreţiuni, stalactite sau draperii, care în timp au fost deteriorate fiind supuse vandalismului.

Vremea


duminică
20°C

luni
25°C

marți
25°C
Activități