Înţelegeţi România

România reprezintă, ca atâtea alte ţări din lume, o experienţă milenară de utilizare a unui teritoriu complex de către o populaţie autohtonă omogenă, adaptată la mediul în care a apărut şi s-a dezvoltat. Astfel, geografia şi istoria contribuie la cunoaşterea României ca ţară cu o individualitate specifică.

 

Geografie

Din punct de vedere geografic, România este poziţionată la intersecţia Europei estice cu cea centrală şi meridională, fiind constituită dintr-o catenă muntoasă sub formă de coroană în centru şi din depresiuni tectonice formate în timpul înălţării Carpaţilor în afara acesteia. Aceste depresiuni exterioare, dar şi cea interioară coronei carpatice au fost umplute cu materiale rupte şi transportate din munţi, în special de râurile carpatice. Astfel, ţinutul României este tributar Carpaţilor, care continuă să joace rolul de factor determinant pentru climă, ape, soluri, vegetaţie şi faună.

Prin urmare, teritoriul României reprezintă o structură geografică echilibrată prin unitatea de geneză geologică, prin caracterul complementar al părţilor componente, dar şi prin omogenitatea populaţiei autohtone.

Dispoziţia concentrică şi în amfiteatru a munţilor, dealurilor, podişurilor şi câmpiilor este cea mai cunoscută şi evidentă caracteristică a reliefului României. În mijlocul ţării, podişul deluros al Transilvaniei este ca o cetate situată la 700-1800 metri mai jos decât înălţimile maxime ale munţilor înconjurători. Astfel, Carpaţii reprezintă treapta principală, cea mai înaltă şi mai masivă. În jurul acesteia se desfăşoară dealurile subcarpatice cu văi largi şi depresiuni bine populate. După aceste două trepte îşi face loc regiunea podişurilor (Getic, al Moldovei şi al Dobrogei) şi cea a câmpiilor tăiate de văile largi şi umede ale râurilor ce coboară din Carpaţi şi se varsă în Dunăre, Tisa, Prut, Siret şi Marea Neagră.

Din punct de vedere al climei, vegetaţiei şi faunei, tot prezenţa Carpaţilor rămâne un factor modelator.  Astfel, aceştia introduc o notă distinctivă şi în aceste elemente. Ploile din munţi (până la 1200 mm/an) compensează lipsa precipitaţiilor din câmpiile stepice (în Deltă şi litoral sub 400mm/an). Vegetaţia este şi ea influenţată de relief: păşune alpină, păduri etajate de conifer, fag, stejar, stepă cu graminee, plante cu flori sau plante endemice. Strâns legată de vegetaţie este, desigur, lumea animalelor (de pajişte alpină, de pădure, de stepă, de luncă, baltă şi mare).

În concluzie, populaţia la rândul ei a fost dintotdeauna influenţată de unităţile reliefului şi de resursele naturale existente, valorificându-le în forme din ce în ce mai bine organizate, pe măsura progreselor tehnice şi sociale.

 

Istorie

Descoperiri arheologice realizate de-a lungul timpului pe teritoriul României au indicat o locuire de peste patru milenii, geto-dacii, o ramură a poporului trac, fiind strămoşii populaţiei actuale.

În secolul I î.Hr.-II d.Hr. a existat statul dac, apoi, după cucerirea romană a unei mari părţi din el s-a constituit provincia daco-romană, punându-se bazele genezei poporului român şi a limbii române. După părăsirea Daciei de către romani, în primul mileniu, teritoriul carpato-dunărean a fost traversat de mai multe popoare ce au migrat din Asia şi estul Europei.

La sfârşitul primului mileniu, populaţia autohtonă s-a organizat în mai multe teritorii (voievodate), iar la începutul celui de-al doilea mileniu se produce colonizarea unor sectoare din Transilvania cu secui, unguri şi germani, care îşi dezvoltă aşezări lângă cele autohtone.

Între secolele XIV şi XIX, pe teritoriul României au existat trei principate (Ţara Românească, Moldova şi Transilvania), care în anumite perioade au fost dependente mai mult sau mai puţin faţă de imperiile vecine (otoman, habsburgic sau rusesc), dar care au întreţinut strânse legături asigurând unitate şi continuitate în limbă şi tradiţii.

În 1859, s-a realizat Unirea Moldovei cu Ţara Românească, iar în 1918 în România au fost incluse toate provinciile româneşti (Transilvania, Basarabia şi Bucovina). În 1940 şi după cel de-al Doilea Război Mondial, o parte din teritoriul ţării a fost încorporată în spaţiul altor state.

Partidul Comunist, venit fraudulos în fruntea ţării după cel de-al Doilea Război Mondial, a făcut ca Regele Mihai I să abdice, iar România să se transforme în Republica Populară România (RPR). Între 1947 şi 1965, România a fost condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu o vădită poziţie pro-sovietică în cea mai mare parte a administraţiei sale. În 1965, el a fost urmat de Nicolae Ceauşescu, care a fost mai puţin apropiat de Uniunea Sovietică şi care a menţinut o politică externă mai rezervată faţă de predecesorul său, dar s-a asociat cu un regim de teroare internă foarte dur. În anii ‘80, poliţia secretă (Securitatea) a devenit o forță puternică în România lui Ceauşescu, jucând un rol principal în menţinerea unui climat al terorii şi făcându-se vinovată de nenumărate încălcări ale drepturilor omului. În decembrie 1989 liderul a fost răsturnat de la putere şi executat.

Anii de după „căderea“ lui Ceauşescu, ani de tranziţie spre o societate capitalistă, au reprezentat adevărate provocări în evoluţia societăţii româneşti. Astfel, în această perioadă, la guvernare s-au succedat câteva formaţiuni politice, în a căror componenţă s-au regăsit întotdeauna persoane al căror trecut era legat, într-un fel sau altul, de perioada comunistă. Din 1990 şi până în 2014, trebuie amintit că cei trei preşedinţi pe care i-a avut România, Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu au încercat să conserve sau să elimine urmele mentalităţii comuniste, caracterizate în ultimul timp de corupţie sistematizată.

Un pas important în istoria României moderne a fost făcut în noiembrie 2014 prin alegerea în fruntea ţării a lui Klaus Werner Iohannis, un sas transilvănean, în acest fel speranţele românilor către o stabilitate politică crescând foarte mult.