Bucureşti
De ce?
Bucureşti, metropola de pe malurile Dâmboviţei unde Occidentul se întâlneşte cu Orientul, uimeşte prin atmosfera cosmopolită şi vibrantă, arhitectura eclectică, bisericile bizantine şi sutele de cafenele, restaurante şi baruri ce promit multă distracţie şi voie bună.
Contrastul de stiluri arhitectonice, alternanţa între zonele cochete cu marile bulevarde aglomerate, parcurile şi grădinile pitoreşti, cum sunt Herăstrău sau Cişmigiu, şi moştenirea comunistă întruchipată de Palatul Parlamentului sau Casa Presei Libere, fac din Bucureşti o experienţă unică.
Puteţi descoperi Bucureştiul în cadrul unui city-break, al unei excursii de tip business, dar ideal ar fi să-i acordaţi câteva zile pentru a-i înţelege istoria şi viaţa de zi cu zi.
Descoperă
Bucureşti, aşa cum este de aşteptat de la o capitală europeană, este principalul centru politic, administrativ, economic, financiar, educaţional şi cultural din România.
Aşezat în plină câmpie, între Carpaţi şi Dunăre, Bucureşti este unul dintre cele mai aglomerate oraşe europene, cu o populaţie de aproximativ 2 000 000 de locuitori.
Dezvoltarea şi evoluţia acestuia s-a produs în ultimele secole, în principal ca efect al poziţionării sale la intersecţia drumurilor comerciale ce legau Apusul cu Răsăritul, prima atestare documentară a sa datând de abia aproape 600 de ani, din vremea domniei lui Vlad Ţepeş.
Dezvoltat iniţial în jurul Palatului Voievodal Curtea Veche, oraşul a avut o existenţă lungă şi zbuciumată, timp în care acesta s-a reinventat de fiecare dată, transformându-se necontenit. Acest lucru se reflectă şi în amalgamul de stiluri arhitecturale întâlnite aici, de la Art Nouveau la neoromânesc, Art Deco şi, desigur, comunist.
În prezent, la fel ca orice capitală din lume, deşi vă va da impresia că este sugrumat de un trafic infernal, de poluare sau de clădiri care nu se potrivesc în vreun plan urbanistic, Bucureştiul are însă un farmec aparte şi merită să fie descoperit în orice anotimp.
Dacă vă aflaţi pentru prima dată în Bucureşti, cel mai potrivit ar fi să începeţi să exploraţi labirintul de străduţe pietruite din centrul istoric aflat în apropierea Pieţei Unirii, cu clădiri construite în cea mai mare parte la final de secol XIX, în diverse stiluri arhitecturale. Poate cea mai faimoasă dintre acestea este strada Lipscani, singura stradă din Bucureşti ce a fost destinată comerţului de la bun început şi al cărei caracter pietonal se păstrează încă din 1930.
În centrul istoric al Bucureştiului veţi întâlni multe biserici vechi interesante cum ar fi Biserica Curtea Veche (cea mai veche biserică din Bucureşti) aflată în imediata apropiere a ruinelor Curţii Domneşti, cocheta Biserică Stavropoleos sau minunata Biserică Rusească, dar şi Biserica Zlătari, cu o pictură interioară fascinantă semnată de celebrul pictor român, Gheorghe Tattarescu.
Alături de acestea veţi găsi în plimbarea voastră prin centrul istoric numeroase clădiri impunătoare cu o arhitectură fascinantă (Palatul Băncii Naţionale construit în stil eclectic cu elemente din arhitectura Renaşterii şi a Clasicismului francez, Muzeul Naţional de Istorie a României găzduit de Palatul Poştelor sau chiar Palatul C.E.C), dar şi numeroase alte mărturii ale trecutului comercial al zonei.
Fostele magazinaşe proaspăt renovate găzduiesc în prezent cafenele, restaurante şi cluburi de noapte, iar hanurile celebre în alte vremuri (Hanul lui Manuc, Hanul Gabroveni sau Hanul cu Tei) mai păstrează şi astăzi şarmul de altădată. În plus, veţi mai descoperi în plimbarea voastră numeroase piaţete aerisite şi chiar pasaje încântătoare (Pasajul Macca-Villacrosse) în care acum se află terase răcoroase ce atrag în fiecare zi sute de vizitatori.
Părăsiţi centrul istoric şi îndreptaţi-vă spre sud-vest, unde la câţiva paşi de Piaţa Unirii, veţi zări Palatul Parlamentului, cunoscut şi sub denumirea de Casa Poporului: a fost construit la comanda dictatorului Nicolae Ceauşescu în anii ’80, iar în prezent găzduieşte Parlamentul României.
Spre nord, luând la pas sau pe bicicletă Calea Victoriei, arteră deosebit de importantă a Bucureştiului, veţi întâlni, pe rând, impresionanta clădire a Cercului Militar Naţional şi Piaţa Revoluţiei, martoră a revoluţiei române din 1989. În această piaţă veţi vedea frumoasa Biserică Kretzulescu, Palatul Regal, ce găzduieşte Muzeul Naţional de Artă al României, Biblioteca Central Universitară, dar şi Ateneul Român, loc fabulos unde se desfăşoară anual numeroase concerte şi recitaluri, cap de afiş fiind însă Festivalul George Enescu. În spatele Palatului Regal veţi descoperi unul dintre simbolurile Bucureştiului şi una dintre emblemele perioadei comuniste în România, Sala Palatului, loc destinat în prezent pentru diverse manifestări culturale. În apropierea acesteia vă veţi putea relaxa, plimbându-vă în voie prin încântătorul Parc Cişmigiu, cel mai vechi parc al Bucureştiului.
Plecând din Piaţa Revoluţiei spre Piaţa Victoriei, veti întâlni în plimbarea voastră numeroase case boiereşti cu o arhitectură superbă (Casa Monteoru, Vernescu, Cesianu, etc.), dar şi câteva palate impunătoare dintre care se remarcă romanticul Palat Romanit, în care se află Muzeul Colecţiilor de Artă, dar şi Palatul Cantacuzino, care găzduieşte, încă din 1956, Muzeul Naţional George Enescu.
Ajunşi în Piaţa Victoriei, veţi descoperi câteva muzee remarcabile precum Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa, Muzeul de Geologie, dar şi Muzeul Ţăranului Român, toate aflate în clădiri simbolice ale Capitalei.
În imediata proximitate a Pieţei Victoriei se găseşte unul dintre cele mai vechi parcuri ale oraşului, Parcul Kiseleff. Acest parc creează, alături de parcul Herăstrău, aflat şi el la câţiva paşi de aici, una dintre cele mai frumoase oaze verzi urbane din România.
În apropierea Parcului Herăstrau veţi întâlni şi unul din monumentele-simbol ale Bucureştiului, Arcul de Triumf, construcție impunătoare asemănătoare Arcului de Triumf din Paris.
Ajunşi în elegantul Parc Herăstrău, oaza răcoroasă a Bucureştiul, vă veţi putea plimba pe numeroasele sale alei sau puteţi face o plimbare pe lac cu vaporaşul sau cu barca. Parcul Herăstrău găzduieşte un muzeu special pentru Bucureşti şi pentru România, şi anume Muzeul Satului. Dacă nu aveţi timp, în călătoria voastră prin România, să descoperiţi satele româneşti, atunci acest muzeu vă va oferi ocazia de a vă apropia de viaţa acestor sate, aşa cum era ea odinioară.
Bucureştiul adăposteşte şi alte oaze verzi cum ar fi Parcul Carol, la sud de Piaţa Unirii, Parcul Tineretului sau prima arie naturală urbană din România, Parcul Natural Văcăreşti, unde puteţi observa cum natura şi-a reintrat în drepturi într-un spaţiu mai mult sau mai puţin convenţional.
În ultimii ani viaţa oraşului a început să renască depărtându-se de moştenirea anostă din perioada comunistă, aici fiind organizate mai nou numeroase evenimente cu diferite teme de la cele artistice, la cele ecologice şi chiar la cele mai nonconformiste precum arta stradală sau mult dorita reinventare a spaţiului public.
Deşi la prima vedere Bucureştiul poate părea gri şi neatrăgător, să nu vă lăsaţi înşelaţi. Acordați-i șansa de a vă surprinde şi îndrăzniţi să-i descoperiţi frumuseţile nebănuite care cu siguranţă vă vor oferi amintiri memorabile.
Pe scurt, Bucureştiul se află pe un drum ascendent, tinzând să devină noua destinaţie la modă a Europei de Est, aşa că vă recomandăm să-i descoperiţi farmecul cât mai curând.
Dacă dispuneţi de ceva mai mult timp, nu rataţi câteva dintre atracţiile din împrejurimile oraşului cum ar fi Palatul Mogoşoaia sau Mănăstirea Căldăruşani; pasionaţii de aventurii vor trăi momente unice în Rezervaţia Naturală Complexă Snagov sau în Parcul Natural Comana.
Vă recomandăm
- Dacă sunteţi pentru prima dată în Bucureşti, cel mai bine ar fi să exploraţi oraşul alături de un ghid ce vă poate dezvălui chipul mai puțin cunoscut al oraşului. Puteţi alege un tur privat sau puteţi participa la tururile ghidate gratuite alături de cei de la Walkabout Free Tour.
- Dacă vă aflaţi pentru o perioadă scurtă în Bucureşti şi nu aţi avut timp să descoperiţi România rurală, atunci mergeţi să vizitaţi Muzeul Ţăranului Român şi Muzeul Naţional al Satului, ambele poziţionate destul de central şi accesibile cu mijloace de transport în comun.
- Să vizitaţi Ateneul Român şi, eventual, să asistaţi la un concert de muzică clasică susţinut aici.
- Să participaţi la unul dintre concertele desfăşurate la Arenele Romane, un binecunoscut loc unde artiştii români sau internaţionali susţin concerte anual.
- Să faceţi o plimbare liniştită prin vechiul cartier Cotroceni.
- Să participaţi la Street Delivery, ce are loc anual, în luna iulie, pe Str. Arthur Verona, unde puteţi vedea cum se realizează şi unele din picturile murale de pe această stradă.
- Să vă plimbaţi pe străduţele liniştite din jurul Parcului Grădina Icoanei sau prin cartierul evreiesc, din apropierea Pieţei Unirii. Arhitectura veche vă va impresiona fără doar şi poate.
Bine de ştiut
- La Muzeul Naţional al Satului şi Muzeul Tăranului Român există câte un magazin de unde puteţi achiziţiona diferite suvenire tradiţionale, autentice.
- Un centru de informare turistică, Bucharest CityInfo, veţi găsi în Centrul Vechi, pe Calea Victoriei ne 21-23.
- Oficiile Poştale din Bucureşti nu sunt întotdeauna uşor de găsit, iar timbrele poştale sunt de vânzare din păcate numai în aceste puncte. Dacă sunteţi în centru şi doriţi să trimiteţi o carte poştală, găsiţi Oficiul Poştal nr. 1 pe Str. Matei Millo nr. 12, în apropiere de Calea Victoriei.
- Puteţi face un scurt tur al Bucureştiului cu un autobuz hop on - hop off pe care îl puteţi lua fie din Piaţa Presei Libere, fie din Piaţa Unirii. Detalii aici.
- În multe cafenele, restaurante şi parcuri din Bucureşti veţi avea acces gratuit la Wi-Fi.
- Pentru a călători cu transportul în comun în Bucureşti aveţi nevoie de un card de călătorie sau puteţi achita călătoria prin sms. Mai multe despre plata prin sms şi despre cum puteţi achiziţiona cardurile de călătorie puteţi afla de pe site-ul www.stbsa.ro.
Vremea
miercuri
13°C
joi
15°C
vineri
13°C
Atracții
1234>