Satul românesc

Dacă vreţi să înţelegeţi cu adevărat istoria poporului român şi să aveţi parte de o experienţă de neegalat, trebuie să începeţi cu o vizită într-unul dintre satele tradiţionale româneşti.

Veţi descoperi că aici timpul parcă s-a oprit în loc şi veţi rămâne fascinaţi de farmecul aproape arhaic pe care acestea le degajă. Multe sate şi-au păstrat modul de viaţă de final de secol XIX, iar prin obiceiurile şi tradiţiile păstrate din generaţie în generaţie, printre care şi portul popular, reuşesc să conserve o moştenire culturală bogată şi bine definită, moştenire pe care restul Europei a pierdut-o din păcate în urmă cu ceva timp. Nu degeaba autorul român Lucian Blaga spunea că „Veşnicia s-a născut la sat“, aşa că vă invităm să descoperiţi această moștenire şi s-o interpretaţi în felul vostru.