Parcul Natural Balta Mică a Brăilei

Info

Parcul Natural Balta Mică a Brăilei se află în proximitatea oraşului Brăila, pe cursul inferior al Dunării, pe teritoriul localităţilor Chişcani, Berteştii de Jos, Gropeni, Măraşu, Stăncuţa şi Tichileşti.

Accesul în parc se poate face numai prin traversarea Dunării cu bacul sau alte ambarcaţiuni prin trei puncte de intrare principale: prin Giurgeni, pe drumul european E 60 către zona de protecție integrală „Egreta“, prin Brăila, din Baza nautică, în amonte spre zona de protecţie integrală „Fundu Mare“ sau prin Gropeni, după trecerea cu bacul în Insula Mare a Brăilei. Posibilităţile de cazare includ două campinguri rustice, un număr redus de cabane/pensiuni şi un număr de 14  gospodării din arealul localităţilor adiacente parcului.

Taxa de vizitare include şi transportul, destul de costisitor, cu ambarcaţiunea rapidă, cu barca cu motor sau cea cu rame. Alte taxe pot include utilizarea turnurilor de observaţie, servicii de ghidaj, transport cu atelaj etc.

Taxă de vizitare: Da

www.bmb.ro

 

 

Descoperă

În lunca Dunării, aproape de oraşul Brăila, veţi decoperi o deltă în miniatură, Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, paradis al apelor şi păsărilor.

Rămăşiţă a fostelor mari bălţi naturale ale Dunării, parcul include astăzi şapte insule, numeroase ostroave şi lacuri acompaniate de o vegetaţie impresionantă formată din nuferi, stuf şi păduri de sălcii şi salcâmi. Întregul tablou este completat de numeroasele colonii de păsări cum ar fi egretele, cormoranii, stârcii sau vulturii codalbi.

Toate aceste elemente fac din Parcul Natural Balta Mică a Brăilei un paradis pentru observarea păsărilor, activitate ce poate fi făcută din bărci sau din turnurile de observaţie special amenajate. Administraţia parcului propune 15 trasee turistice, dintre care opt sunt terestre, iar şapte pe apă. Acestea sunt completate şi de pachete turistice tematice precum „Călare prin lumea legendară şi mirifică a banditului Terente“, „Caravane în căruţe cu coviltir prin Balta Mică a Brăilei“, „Pe urmele lui Panait Istrati“, „Răpiţi şi abandonaţi în bălţile ascunse ale banditului Terente“.

Alte activităţi ce pot fi cu succes practicate în Parcul Natural Balta Mică a Brăilei sunt canotajul, pescuitul sportiv, ciclismul sau turismul ecvestru. Parcul Natural Balta Mică a Brăilei poate fi o destinaţie perfectă pentru relaxare şi linişte într-un peisaj lacustru de vis, unde vieţuiesc doar păsările şi legendele banditului Terente.

Știați că?

În Insula Balta Mică a Brăilei puteţi vizita Cabana Egreta, fosta reşedință de protocol a dictatorului Nicolae Ceauşescu.

Aspecte de conservare

Insula Balta Mică a Brăilei are un triplu statut: de Parc Natural, zonă umedă de importanţă internaţională - Sit RAMSAR şi Sit Natura 2000. În Parcul Natural Balta Mică a Brăilei au fost identificate 208 specii de păsări, multe aflându-se pe diferite liste de conservare.

Vremea


duminică
33°C

luni
34°C

marți
33°C
Activități