Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Info

Sediul central al Muzeului Etnografic al Transilvaniei se găseşte pe Str. Memorandumului nr. 21, în Palatul Reduta din Cluj-Napoca.

Program: miercuri – duminică între orele 10:00-18:00.

Parcul Etnografic Naţional Romulus Vuia se găseşte pe Str. Tăietura Turcului / Aleea Muzeului Etnografic.

Program: vara: miercuri-duminică între orele 10:00 -18:00

iarna: miercuri-duminică între orele 9:00 -16:00.

Taxă de vizitare: Da.

http://muzeul-etnografic.ro/ro

Descoperă

Niciunde nu veți putea surprinde mai bine varietatea culturală a satului transilvănean de altădată decât la Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

Fondat încă din anul 1922 de către profesorul Romulus Vuia, muzeul conţine astăzi peste 40 000 de exponate ţărăneşti tradiţionale expuse în doua secţii: una interioară amenajată, în Palatul Reduta, şi alta în aer liber, Parcul Etnografic „Romulus Vuia“. Fotografii vechi, documente, cărţi, dar şi gospodării tipice, instalaţii tehnice ţărăneşti, biserici şi porţi de lemn întinse pe o suprafaţă de 16 hectare vă vor încânta privirea.

Parcul a fost reorganizat după al Doilea Război Mondial (când majoritatea exponatelor au fost distruse), sub forma unui sat tradiţional răsfirat împărţit în două sectoare: un sector tehnic, cu ateliere ţărăneşti ce datează din perioada secolelor XVIII-XX, unde sunt prezentate tehnici tradiţionale de prelucrare a lemnului şi a fierului, a ţesăturilor de lână şi nu numai; un al doilea sector în care sunt dispuse gospodării ţărăneşti din Transilvania ce datează din perioada secolelor  XVII-XX.

Știați că?

Muzeul Etnografic al Transilvaniei este atestat ca fiind primul muzeu etnografic din România şi în prezent, şi cel mai mare de acest gen.

Aspecte de conservare

Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca este membru al distinsei EURHO – European Rural History Organisation, o organizaţie ştiinţifică ce reuneşte mai mult de 20 de centre de cercetare şi muzee din domeniul istoriei agriculturii şi istoriei rurale.

Obiectele din cadrul celor două secţii ale muzeului sunt monitorizate de către specialiştii şi experţii din cadrul  Atelierului de conservare-restaurare al muzeului şi sunt printre cele mai vechi şi mai valoroase monumente de arhitectură din patrimoniul etnografic al României.

 

Vremea


vineri
5°C

sâmbătă
13°C

duminică
15°C
Activități