Mănăstirea Stelea

Info

Mănăstirea este situată în Târgovişte pe str. Stelea nr. 6, judeţul Dâmboviţa.

Descoperă

Mănăstirea Stelea reprezintă un monument de o inestimabilă valoare istorică şi culturală, care întregeşte patrimoniul arhitectural al fostei capitale domneşti Târgovişte.

Aflată la mică distanţă de zidurile Curţii Domneşti, mănăstirea Stelea a fost ridicată iniţial la mijlocul secolul al XVI-lea de negustorul Stelea. Lăcaşul actual poartă amprenta domnitorului Vasile Lupu care a refăcut întreg ansamblul arhitectural în secolul al XVII-lea după modelul Bisericii Trei Ierarhi din Iaşi. Elegantă şi bine proporţionată, împodobită cu elemente decorative moldoveneşti şi munteneşti, mănăstirea Stelea impresionează de la prima vedere. Nici interiorul nu este mai prejos, deosebit de frumoase fiind frescele pictate în stil brâncovenesc la începutul secolului al XVIII-lea şi picturile de inspiraţie arabo-persană de pe arcadele dintre pronaos şi naos şi din jurul ferestrelor.

Nu ocoliţi nici muzeul mănăstirii care deţine numeroase exponate de carte veche şi icoane, precum şi alte obiecte bisericeşti.

Știați că?

Turnul clopotniţă este în prezent corpul arhitectural cel mai vechi al mănăstirii Stelea, păstrându-se din secolul al XVI-lea.

Aspecte de conservare

După ce Mănăstirea Stelea a fost o perioadă lungă de timp neglijată, între anii 1943-1947 a trecut printr-un amplu proces de restaurare.

Vremea


marți
30°C

miercuri
33°C

joi
34°C
Activități